Sindicaliştii din Educaţie au fost luni la discuţii la Guvern, unde s-a stabilit o întâlnire ulterioară pentru negocieri legate de legea salarizării, a explicat pentru MEDIAFAX Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Vicepremierul Vasile Dîncu le-a promis unor lideri sindicali din educaţie că noua lege de salarizare a bugetarilor va fi înaintată Parlamentului în această toamnă şi că unele revendicări vor fi rezolvate prin aplicarea OUG 20/2016 privind corecţiile salariale din sectorul bugetar.

O delegaţie compusă din lideri sindicali ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ(FSLI), Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi şi Sindicatului Liber din Învăţământ Bacău, a avut o discuţie cu viceprim-ministrul Vasile Dâncu, ca urmare a situaţiei din cele trei judeţe (Suceava, Iaşi, Bacău) în care există un procent semnificativ de membri de sindicat care au anunţat public că doresc să se retragă de la examenele naţionale din această vară, informează Guvernul.

„În cadrul discuţiilor s-au abordat probleme generate de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă 20/2016, dar şi alte probleme specifice sistemului educaţional, inclusiv cele privind elaborarea unui proiect de lege a salarizării în sistemul bugetar. Viceprim- ministrul Vasile Dîncu s-a angajat că, în perioada imediat următoare, vor începe discuţiile privind o nouă lege de salarizare a bugetarilor, care să fie înaintată Parlamentului, spre dezbatere şi aprobare, în această toamnă. De asemenea, a promis că se vor găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor în materia salarizării personalului din învăţământ, decurgând din aplicarea OUG 20/2016, inclusiv prin normele metodologice de aplicare a acesteia”, se arată în comunicatul Guvernului.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au fost luni dimineaţă la discuţii la Guvern, unde s-a stabilit o întâlnire pentru negocieri care vor avea loc peste aproximativ trei săptămâni pe legea salarizării. „Am stabilit ca peste două-trei săptămâni să discutăm despre legea salarizării”, a spus pentru MEDIAFAX Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

În ceea ce priveşte ameninţările cu boicotarea examenelor naţionale, făcute de mai mulţi profesori nemulţumiţi de condiţiile din sistem, Hăncescu spune că aceasta este o decizie individuală a fiecăruia şi că nu poate fi ceva organizat de sindicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here