Primarul orașului Râmnicu Sărat confirmă că Spitalul Municipal va deveni centru de tratare a bolnavilor cu COVID 19.

”Am primit astăzi o adresă oficială prin care am fost înștiințați că spitalul va fi transformat în spital tampon pentru trarea cazurilor de COVID 19. Nu ne-a întrebat nimeni nimic. De la momentul la care am primit informarea oficială, Spitalul Municipal se pregătește pentru a aduce această adresă și măsurile impuse la bun sfârșit. Sunt evacuați toți pacienții spitalului”, a declarat Cârjan.

Primarul orașului a adăugat că spitalul din Rm. Sărat se confruntă cu o lipsă de cadre medicale dar și de echipamente cu care puținii medici să poată face față luptei cu coronavirusul, iar aceste aspecte i le-a adus la cunoștință, printr-o adresă, ministrului Sănătății.

” Ca primar nu sunt fericit de această decizie. Am trimis o adresă Ministerului Sănătății în care am ridicat problemele pe care le avem, vulnerabilitățile: lipsa de medici, de dotări pentru a face față acestor probleme medicale și alte câteva aspecte. De asemenea, mai multe comunități care sunt deservite de acest spital își vor trimite pacienții la alte spitale. Spitalul din Râmnicu Sărat deservea oameni din acest oraș dar și din Vrancea și Brăila. Acum, aproape 100 de mii de oameni vor fi direcționați către Buzău, Brăila, Focșani. ”, a mai spus Cîrjan.

Primarul Râmnicului a declarat că luni după amiază toți bolnavii din spitalul râmnicean vor fi transferați către alte spitale, cei mai mulți către Spitalul Județean Buzău, în timp ce pacienții în stare bună vor fi externați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here