În perioada 26 – 29 octombrie a.c., peste 700 de efective, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au continuat verificările în zonele aglomerate.

Pe timpul acțiunilor au fost verificate peste 200 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind legitimate și consiliate aproximativ 2000 de persoane.
Poliţiştii au fost prezenţi şi în trafic, unde au verificat peste 150 de autovehicule destinate transportului public de persoane.

În cadrul activităților de verificare și control poliţiştii au aplicat 282 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 260 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 25.000 de lei.

Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.

Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Astfel de acțiuni vor continua pe raza județului Buzău și în perioada următoare, forțele de ordine publică acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-Cov2, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here