brazi
Brazii sunt la mare căutare în aceste zile, însă asta nu înseamnă că arborii ornamentali pot fi vânduți oricum și de oricine.
Și în acest domeniu comercianții trebuie să respecte legea, în caz contrar riscând amenzi usturătoare. S-a întâmplat de altfel în cursul zilei de luni când polițiștii au luat la bani mărunți mai mulți comercianți din Buzău, mulți fiind prinșo pe picior greșit și sancționați. Verificările au fost efectuate în piețele din Buzău și Râmnicu Sărat, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce s-ar putea comite în perioada sărbătorilor de iarnă.
Poliţiştii au efectuat 32 de controale la societăţi comerciale, au controlat aproximativ 100 de autovehicule, au legitimat 172 de persoane, dintre care 53 au fost verificate în bazele de date, iar 30 au fost conduse la sediul poliţiei.
Au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, multe la regimul silvic și privind circulaţia pe drumurile publice, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la 25.200 de lei.
Una dintre echipele de poliţişti care au acţionat pe raza municipiului Rm. Sărat a depistat cinci persoane care au comercializat 355 de pomi de Crăciun deşi nu erau autorizate de către ITRSV Focşani să desfăşoare astfel de activităţi. Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional iar ca sancţiune complementară s-a dispus confiscarea sumei de 8364 de lei, reprezentând contravaloarea celor 355 de pomi de Crăciun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here