Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău și procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău au efectuat 2 percheziții domiciliare, în judeţele Buzău și Brașov, la locații frecventate de un tânăr bănuit de pornografie infantilă.

Din cercetări a reieșit că un tânăr ar fi avut o relație pentru aproximativ 6 luni cu o minoră. În această perioadă, tânărul ar fi realizat filmări, cu acordul acesteia, imagini care o reprezentau în ipostaze cu un caracter sexual explicit.

În luna noiembrie 2020, după încheierea relației de prietenie, cel în cauză ar fi distribuit, prin intermediul unui serviciu de poștă electronică și pe o rețea de socializare, imaginile înregistrate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate două telefoane mobile, un laptop și mai multe medii de stocare.

A fost pus în executare un mandat de aducere, tânărul fiind condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, pentru audieri.

În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat astăzi instanței pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here