Un tânăr în vârstă de 25 ani, din Buzău, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”.

Buzoianul a fost arestat zilele trecute după ce a sechestrat și bătut un tânăr de 20 de ani. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, suspectul l-ar fi ţinut împotriva voinţei sale, într-un imobil de pe raza municipiului, pe un tânăr de 20 de ani, împotriva căruia ar fi exercitat și acţiuni violente.

Victima a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, iar până la reținere și, ulterior, arestare a fost un singur pas. În baza mandatului emis de procuror, oamenii legii au mers la domiciliul suspectului și l-au luat cu cătușele, ducându-l în arest.

Luni, 2 decembrie 2019, poliţiştii au reţinut un alt tânăr de 27 de ani, din Buzău, sub aspectul comiterii infracţiunii de „mărturie mincinoasă”. Reținerea are legătură cu aceeași cauză, în care este cercetat tânărul N.A., pentru lipsire de libertate.

Bărbatul urmează a fi prezentat unităţii de parchet cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive. Poliţistii de investigaţii criminale continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here