
Un tânăr de 27 de ani din Bâsca Chijdului a ajuns seara trecută în stare gravă la spital după o altercație în trafic. Se pare că bărbatul a avut o altercație cu un alt participant la trafic, moment în care a fost înjunghiat cu un cuțit în zona toracică și în zona antebrațului stâng.
Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău care spune că starea bărbatului este stabilă, iar medicii au decis să îl interneze în secția de chirurgie a unității medicale.
Până la momentul redactării articolului, reprezentanții IPJ Buzău încă nu au furnizat un punct de vedere cu privire la incident.
Vom reveni cu detalii!