O tânără de 26 de ani a decedat din cauza gripei, săptămâna trecută, la Spitalul Județean Buzău. Decesul a fost confirmat de directorul Direcției de Sănătate Publică. Pacienta era domiciliată în comuna Tisău din județul Buzău. Tânăra avea un handicap locomotor și suferea de epilepsie. Pe data de 15 februarie s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Buzău, însă pe 16 a fost dusă pe secția Medicală. În aceeași zi, starea ei s-a alterat, fiind transferată în compartimentul de reanimare al aceleiași secții.

Pentru că se simțea tot mai rău, personalul medical din UPU i-a făcut un test rapid pentru gripă, însă rezultatul a fost negativ. Cel de-al doilea test, efectuat trei zile mai târziu și trimis la București, a confirmat faptul că tânăra suferea de gripă. În dimineața zilei de 20 februarie, organismul tinerei a cedat, medicii pronunțând decesul.

Tânăra nu era vaccinată antigripal și avea și alte afecțiuni grave la internarea în Spitalul Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here