accidentTânărul în vârstă de 19 ani, Cristian Tudose, din localitatea Mărăcineni, accidentat grav marţi dimineaţă de o dubă scăpată de sub control de un şoferde 58 de ani, din Focşani, a fost transferat astăzi, cu o autospecială SMURD, la Spitalul Floreasca din Capitală. Băiatul se află în continuare în stare gravă dar medicii de la Spitalul de Urgenţă Buzău au reuşit să-l stabilizeze şi au decis să-l trimită la Bucureşti. Familia tânărului are încredere că medicii specialişti din Capitală îi pot salva viaţa lui Cristi.

Tânărul a fost accidentat ieri grav de o dubă încărcată cu vin, după ce şoferul maşinii a pierdut controlul volanului după o curbă la stânga, şi a ieşit de pe şosea, izbindu-l violent pe băiat care se afla pe trotuar. Accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Mărăcineni, dinspre Rm. Sărat. Martorii spun că șoferul conducea cu viteză în momentul producerii evenimentului rutier. Medicii de la Ambulanţă l-au găsit pe tânăr în comă şi l-au transportat la spital în stare gravă. Leziuni grave la mâna stângă a suferit şi şoferul vinovat de accident. El a fost transferat de ieri la un spital din Bucureşti.

În cazul lui Cristi, medicii buzoieni au luat abia azi hotărârea ca tânărul de 19 ani să fie transportat la Spitalul Floreasca din capital, după ce a fost stabilizat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here