pompieri
TIR în flăcări, luni dimineață, pe DN 2 E 85, pe raza comunei Vadu Pașii.
Alertați, pompierii au pornit spre locul incendiului cu două autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău, unde au constatat că incendiul se manifesta la remorca autotir-ului, cu posibilităţi de propagare la întregul vehicul.
Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite. În urma incendiului s-au deteriorat cauciucurile punţii din partea faţă a remorcii.
Cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de o defecţiune pe timpul exploatării a sistemului de frânare.
De asemenea, în week-end, pompierii au avut de stins incendiul la o mașină pe strada Spiru Haret în municipiul Buzău.
La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău, la sosirea echipajului constatându-se că incendiul se manifesta cu violenţă la compartimentul motor al autoturismului, cu posibilitate de extindere la întregul autovehicul.
În continuare s-a acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului.
Cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un scurtcircuit electric produs de un cablu electric neizolat corespunzător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here