Astăzi este programat ultimul teremen în procesul torţionarului Vişinescu, fost comandant al temniţei comuniste Rm Sărat. Judecata apelului său, la sentinţa Curţii de apel Bucureşti este programată la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reamintim, instanţa a decis pe data de 24 iulie 2015 o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani pentru Vişinescu

Alexandru Vişinescu, comandantul lagărului de la Râmnicu Sărat, a contribuit personal la instituirea unui regim de arest mai brutal chiar şi decât cel din URSS, el fiind „artizanul şi executantul plin de zel al unui program original de persecutare brutală a deţinuţilor”, arată judecătoarea care l-a condamnat pe Vişinescu, în primă instanţă, la 20 de ani de închisoare. În motivarea sentinţei, magistratul a arătat că Vişinescu nu a demonstrat niciun pic de empatie cu victimele sale, nici măcar acum, la peste 50 de ani distanţă, în sala de judecată. Pedeapsa de 20 de ani de închisoare în cazul lui Alexandru Vişinescu, în vârstă de 90 de ani, este iluzorie, dar suficientă şi necesară pentru justa sancţionare a acestuia, mai arată Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de condamnare a fostului şef al penitenciarului Râmnicu Sărat.

Judecătoarea Carmen Veronica Găină precizează în motivarea deciziei de condamnare a lui Alexandru Vişinescu că ”instanţa a stabilit că faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată a inculpatului există, fiind probate mai presus de orice îndoială rezonabilă, au fost săvârşite de acesta, iar, raportat la legea penală identificată a-i fi mai favorabilă, conform articolului 5 din Codul penal, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tratamente neomenoase, în formă continuată”.

În documentul citat se arată că instanţa a decis să-l condamne pe fostul comandat al Penitenciarului Râmnicu Sărat la 20 de ani de închisoare, având în vedere şi vârsta inculpatului, care pe 27 septembrie 2015, va împlini 90 de ani.

Potrivit motivării, executarea efectivă a unei pedepse cu închisoarea „pe o durată mai mare decât cea a pedepsei alese de Curte, este iluzorie, în raport cu vârsta inculpatului, fiind aproape imposibil de anticipat, în mod realist, o astfel de situaţie”.

”În consecinţă, urmărind să aplice o pedeapsă cu perspective rezonabile de executare, prin luarea în calcul şi a posibilităţii de liberare condiţionată, Curtea apreciază că pedeapsa de 20 de ani închisoare este proporţională cu gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat şi necesară pentru justa sancţionare a acestuia”, se mai arată în documentul citat.

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat, de Curtea de Apel Bucureşti, pe 24 iulie, la 20 de ani de închisoare pentru felul în care i-a tratat pe deţinuţi în perioada comunistă.

Totodată, Vişinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Faptele reţinute în sarcina lui Vişinescu sunt extrem de grave, iar modul şi împrejurările concrete de săvârşire, perpetuarea lor în toată perioada (de aproximativ 7 ani) cât el a îndeplinit funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat şi consecinţele dramatice şi ireversibile pe care le-au produs asupra victimelor (fie ucise, fie lăsate cu traume fizice şi psihice pentru tot restul vieţii) îl indică pe acesta nu doar ca pe un instrument, ce şi-a dovedit cu prisosinţă capabilitatea, folosit de autorităţile statale ale epocii pentru îndeplinirea obiectivului politic al nimicirii «duşmanilor de clasă» anume plasaţi în custodia sa, ci drept artizanul şi executantul plin de zel al unui program original de persecutare brutală a deţinuţilor «contrarevoluţionari» (supuşi în permanenţă, fără vreo urmă de remuşcare din partea sa, la tratamente inumane şi degradante şi acte repetate de tortură fizică şi psihică, culminând cu exterminarea a mulţi dintre ei), nemaiîntâlnit ca duritate chiar în sistemul penitenciar românesc al vremii”, precizează judecătoarea Carmen Veronica Găină, în motivarea deciziei de condamnare a fostului şef al penitenciarului Râmnicu Sărat.

În documentul citat se mai arată că persoanele care au fost încarcerate în Penitenciarul Râmnicu Sărat au caracterizat perioada de detenţie ca cea mai cumplită şi dură dintre cele trăite.

”Brutalitatea acelui program şi a inculpatului însuşi, ca promotor al acestuia, dar şi ca individ, le-a determinat pe victimele care i-au supravieţuit, cu experienţă carcerală, anterioară şi posterioară, în alte penitenciare din ţară, dar şi în U.R.S.S., să caracterizeze perioada detenţiei din Penitenciarul Râmnicu Sărat drept cea mai cumplită, dură şi crudă dintre cele trăite de ele, atribuind această stare de fapt contribuţiei personale a inculpatului”, se menţionează în motivare.

Magistratul arată că ”dincolo de afirmaţiile anterior prezentate, există fapte incontestabile, care dovedesc că regimul discreţionar şi brutal aplicat deţinuţilor politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat este indisolubil legat de contribuţia personală a inculpatului, debutând odată cu numirea acestuia în funcţia de comandant”.

”Astfel, din documentele aflate în dosarul personal al deţinutului politic LI (care, la momentul preluării funcţiei respective de către inculpat, se afla încarcerat în Penitenciarul Râmnicu Sărat de mai mult de un an, respectiv din data de 04 martie 1955), rezultă că acestuia nu i-a fost aplicată de către comandantul anterior nicio pedeapsă disciplinară, deşi gardienii l-au sesizat cu rapoarte în care menţionau abateri de aceeaşi natură cu cele pentru care, mai târziu, inculpatul l-a sancţionat în mod sever, de nenumărate ori, comandantul respectiv limitându-se la a menţiona, prin rezoluţii olografe, pe acele rapoarte, că se vor anexa la dosarul deţinutului. De asemenea, din documentele respective, rezultă că, în legătură cu acelaşi deţinut politic, comandantul anterior, spre deosebire de inculpat, a aprobat, în conţinutul şi pe termenele indicate de medic, toate măsurile de odihnă şi regim alimentar propuse prin referate ale acestuia”, se mai arată în motivarea condamnării lui Vişinescu.

Magistratul mai notează că scrisorile de apreciere şi mulţumire, prezentate în apărarea sa de către Alexandru Vişinescu, datează din perioada 1972-1977, ulterioară faptelor pentru care este judecat, şi provin numai de la deţinuţi de drept comun.

„Lipsa antecedentelor penale nu constituie o situaţie meritorie, ce ar trebui recompensată prin aplicarea unei pedepse mai puţin severe, ci o stare de normalitate pentru orice cetăţean, în plus ea nefiind aptă să atenueze nici măcar într-o mică măsură gravitatea extremă a infracţiunii comise, prin care inculpatul a atentat şi a vătămat, prin fapte atroce, de o cruzime inimaginabilă, valori umane esenţiale”, mai notează magistratul Curţii.

”Cu privire la comportamentul procesual al inculpatului, Curtea, fără a sancţiona în vreun fel exercitarea de către acesta, în cursul judecăţii, a dreptului la tăcere, pe care articolul 83 litera a din Codul de procedură penală i-l recunoaşte cu această consecinţă firească, remarcă indiferenţa afişată de el faţă de acuzaţiile aduse, încercarea permanentă de a atribui responsabilitatea faptelor deduse judecăţii fie subordonaţilor, fie superiorilor săi, în cazul celor din urmă refuzând, însă, să-i nominalizeze, cu motivaţia puerilă că nu-şi aminteşte numele lor, dar, mai ales, lipsa totală de empatie faţă de victimele faptelor sale şi urmaşii acestora prezenţi la judecată, atitudine pe care a manifestat-o inclusiv cu ocazia audierii, în prezenţa sa, a uneia dintre acele victime, martorul CV, în pofida faptului că acesta a găsit puterea de a-i oferi «scuza» (constatată nevalabilă de Curte) a supunerii faţă de ordine ale autorităţilor statale care l-au numit în funcţie”, se mai arată în motivarea sentinţei de condamnare a lui Alexandru Vişinescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.

Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani.

„Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic”, au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor ’50.

Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 – aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.

În prezent, el trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here