Datele raportate astăzi de autoritățile din sănătate arată încă o scădere a cazurilor de coronavirus, la nivelul județului Buzău. În ultimele 24 de ore, Direcția de Sănătate Publică a înregistrat doar 20 de persoane depistate cu SARS-COV2. A fost raportat și un deces. 

„Astăzi, 09 septembrie 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 2492;
  • Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 1854;
  • Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 90;
  • Număr persoane în carantină la domiciliu: 311;
  • Număr persoane aflate în izolare la domiciliu: 323.
  • Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 20 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2 (5 pacienți au fost testați și diagnosticați într-un laborator privat de analize).
  • Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 20 și 93 de ani.
  • Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
  • Întrucât la acest moment, în județul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienți sunt ocupate, un numar de 56 de persoane confirmate pozitiv, asimptomatice sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu.
  • A fost înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate COVID-19:
  • DECES NR. 90: pacientă în vârstă de 77 de ani se internează la Spitalul Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie și neurologică. Este testată confirmată cu SARS CoV-2. Pe fondul patologiei asociate, survine decesul. Comorbidități: boala Parkinson, fibrilație atrială, insuficiență cardiacă, insuficiență renală, accident vascular cerebral ischemic în antecedente.” , informează Prefectura Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here