Sfârșit sumbru, pentru un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna buzoiană Robeasca. Bărbatul, tată a trei copii, s-a spânzurat de o grindă în fața celor mici, după ce luni de zile se luptase cu o depresie în urma unui accident. Soția nu are nici de unele și, colac peste pupăză, urmează să fie dată și afară din casă.

Nicoleta și Ștefan Cristian au devenit soț și soție în urmă cu patru ani, pe când ea avea doar 16 ani, iar el, 30. Au fost primiți să locuiască în gospodăria unuia dintre frații bărbatului, acolo unde au venit pe lume trei copii în mai puțin de patru ani.

Cei doi trăiau din ce câștiga Ștefan și din alocațiile copiilor. La începutul verii avea să înceapă șirul necazurilor pentru tânăra familie. Mai întâi, bărbatul a căzut din căruță și a rămas cu sechele care i-au luat puterea de a munci. Au urmat cinci luni de chin psihic, din cauza neputinței de a-și întreține familia. Zilele trecute, bărbatul a cedat.

A murit în urmă cu două zile, iar trupul său a fost transferat la morga spitalului, pentru necropsie. În urma lui au rămas, pe lângă suferințele create rudelor și prietenilor, o situație financiară dezastruoasă, pe care trebuie să o îndure tânăra mămică.

Rudele soțului defunct au anunțat-o deja pe văduvă că nu va mai putea locui cu cei trei copii în casa lor. Câțiva oameni cunoscuți din oraș au inițiat deja o mișcare de ajutorare a femeii rămase singure cu trei copii mici în întreținere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here