Noul Top 300 Capital include  trei oameni de afaceri buzoieni: Constantin Toma, Gheorghe Manole şi Vasile Domente. Primul milionar buzoian este omul de afaceri Constantin Toma, proprietarul Grup Romet, care se regăseşte în Top 300 cei mai bogaţi români pe locul 35, urcând trei poziţii faţă de anul trecut, cu o avere estimată la 135 – 140 de milioane de euro, aceeaşi valoare prin intermediul căreia anul trecut ocupa locul 38. A debutat în antreprenoriat ca urmare a achiziţiei de la stat a celui mai mare operator agricol din Buzău, în prezent, Holdingul Romet derulând afaceri de 295 de milioane de euro. În ideea lansării pe piaţa externă, omul de afaceri buzoian a derulat, în ultimii ani, investiţii majore pentru mărirea capacităţii de producţie şi creşterea capabilităţii de a face mai mult export. Astfel că, anul trecut, Constantin Toma a început dezvoltarea celei mai moderne linii de fabricare a stingătoarelor, o investiţie de peste 4 milioane de euro, realizată exclusiv din surse proprii. Fabrica de stingătoare Kamarad face ca Grup Romet să fie singurul producător român al întregii game de stingătoare cu spumă şi cu pulbere. Noua investiţie are o capacitate proiectată de producţie de 1,5 milioane de stingătoare anual din gama stingătoarelor portative cu capacităţi cuprinse între 1 şi 9 kilograme, restul gamelor rămânând în sarcina vechii secţii de stingătoare din cadrul societăţii buzoiene. Produsele Kamarad au ajuns deja pe piaţa externă, în Germania, unde se livrează către un furnizor Mercedes.

Vasile Domente se află pe locul doi la nivelul judeţului Buzău depăşindu-l pe partenerul său de afaceri, Gheorghe Manole. Astfel, buzoianul se află pe locul 206 între cei mai bogaţi oameni din ţară, cu o avere de 25 – 26 de milioane de euro şi cu afaceri în domeniul energiei, al imobiliarelor şi viticultură. A debutat în afaceri alături de partenerul său Gheorghe Manole şi a ajuns, în prezent, la peste 600 de clienţi, printre care Electrica, Enel, E.ON, CEZ, Transelectrica, CFR sau Hidroelectrica.

Gheorghe Manole, denumit de Capital „milionarul Eximprod”, valoarea acesteia a crescut de la 19 – 20 de milioane de euro în 2011, când se afla pe locul 281 în top 300 cei mai bogaţi oameni din România la 23 – 25 de milioane de euro în acest an, valoare ce îl situează pe locul 227, în urcare cu 54 de poziţii. În ultimii zece ani, afacerile acestuia s-au bazat pe producţia şi distribuţia de echipamente destinate industriei electricităţii, însă Gheorghe Manole a început să activeze şi în domeniul energiei eoliene. Astfel, alături de asociatul său, acesta a demarat lucrările pentru un parc eolian situat în extravilanul localităţilor Cudalbi, Pechea şi Suhurlui din judeţul Galaţi. În aceste zone se vor construi trei parcuri eoliene cu o putere totală instalată de 201 MW, proiectul fiind derulat prin intermediul companiei GP1 Eolian Galaţi.  Metoda după care au fost evaluate averile celor mai bogaţi români reprezintă o variantă simplificată a celei folosite de firmele de audit şi consultanţă, evaluarea vizând proprietăţile imobiliare şi conturile bancare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.