Se spunea despre fostul colonel SPP că este mort. Dar Christi Sabbagh l-a descoperit şi l-a convins să vorbească.

Secretele celebrul caz de contrabanda „Tigareta 2” sunt gata să iasă la lumină. În 1998, operaţiunea clandestină ce a declanşant un scandal imens a avut in centru un personaj-cheie, pe fostul colonel SPP Gheorghe Trutulescu. Disparut din viata publica dupa ce a fost inchis cinci ani, despre cel numit de presă „Truti” s-a crezut că a murit. Christian Sabbagh a postat însă o fotografie cu celebrul personaj pe contul său de socializare şi a anunţat că au purtat discuţii interesante. „Despre colonelul Trutulescu s-a spus deseori ca ar fi murit. El este viu, dar incearca sa stea departe de lumea publica. Iata si dovada!”.

Potrivit evz.ro, Gheorghe Trutulescu este acum pensionar si se ocupa de gradinarit la casa lui din judetul Buzau, unde s-a retras. Mai mult, el a acceptat să-i acorde un interviu jurnalistului de la Kanal D, pentru emisiunea „Sabbagh in actiune”. „Multă vreme s-a crezut că Gheorghe Trutulescu este mort. Vă daţi seama omul acesta se ocupa de operaţiuni clandestine. Nicăieri în lumea asta un avion burduşit cu ţigări nu poate ateriza pe un aeroport militar, dacă nu există multe secrete în spate. L-am găsit pe Trutulescu şi în fotografie, în spate, este casa lui. Omul a suferit o semipareză pe partea dreaptă şi în imagine se vede cum eu îi susţin mâna. Vorbeşte greu, dar a acceptat să ne acorde un interviu despre ce s-a întâmplat atunci”, a explicat Christi Sabbagh.

Personaj enigmatic, fostul colonel SPP Gheorghe Trutulescu, care a condus si Unitatea de Cercetare si Diversiune Buzau, a fost, în 1998 personajul-cheie al celebrului caz de contrabanda cu tigari care a avut loc pe Aeroportul Militar Otopeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here