În urmă cu circa 20 de minute interlopul Valeriu Negociu cunoscut sub numele de Marian Nissan a ajuns în arestul IPJ Buzău. Revenim cu informaţii !

Interlopul cunoscut de toți buzoienii sub porecla de Marian Nissan , cu numele real Valeriu Negociu a fost eliberat pe 17 iulie prin decizia definitivă a Tribunalului Buzău. Decizia instanței a fost pusă de îndată în aplicare și prin urmare Valeriu Negociu  este din nou în libertate. Reamintim că Nissan a fost reținut și arestat preventiv pe 20 octombrie anul trecut sub acuzația de șantaj. Potrivit anchetatorilor el ar fi împrumutat sume mari de bani unor persoane pe care ulterior le amenința și chiar bătea ca să le oblige să-i cedeze bunuri și bani. Reținerea sa a fost posibilă după colaborarea cu ofițeri de la DGIPI. Iată soluția dată la acea dată  de magistrații Tribunalului Buzău:

Admite recursul formulat de inculpatul Negociu Valeriu. Casează încheierea atacată. Admite cererea  formulată de inculpatul Negociu Valeriu, fiul lui Stere şi Florica. În baza art.160 ind.8a al.2 cu referire la art.160 ind.2 C.pr.pen. dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului, sub control judiciar, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.70/2011 din data de 20.10.2011 emis în baza încheierii de şedinţă nr.48/20.10.2011 a Judecătoriei Buzău. În baza art.160 ind.8a al.3 cu referire la art.160 ind.2 al.3 C.pr.pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii pe durata liberării provizorii: – să nu depăşească limita teritorială a mun.Buzău decât în condiţiile stabilite de instanţă; – să se prezinte la organele de urmărire penală si la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să se prezinte la Poliţia Mun.Buzău desemnat ca organ de supraveghere de către Tribunalul Buzău, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; – să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Buzău; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art.160 ind.2 al.3 ind.1 C.pr.pen. impune inculpatului respectarea suplimentară faţă de cele arătate mai sus şi a următoarelor obligaţii pe durata liberării provizorii: – să nu se apropie de părţile vătămate şi de martorii menţionaţi în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.653/P/2010 din data de 12.12.2011 sau de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; – să nu conducă niciun vehicul; – să nu se afle în locuinţa părţilor vătămate. În baza art.160 ind.2 al.3 ind. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin, nerespectarea acestora având ca efect luarea măsurii arestării preventive. Prezenta încheiere se va comunica, de îndată inculpatului, Poliţiei Mun.Buzău, Jandarmeriei Buzău, Poliţiei comunitare Buzău, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Buzău, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, IPJ Buzău-Serviciul de Investigaţii Criminale. În baza art.160 ind.2b C.pr.pen., Poliţia Mun.Buzău va verifica periodic respectarea obligaţiilor impuse inculpatului, iar în cazul în care se constată încălcări ale acestora va sesiza de îndată instanta de judecată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

În urmă cu o săptămână Nissan a avut un nou termen de judecată la recursul făcut pe data de 23 martie la Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei date de Tribunalul Buzău . Astăzi magistraţii Curţii de Apel Plieşti au avut pronunţarea:

 

Admite recursul declarat de către inculpatul Negociu Valeriu împotriva sentinţei penale nr. 763/13.07.2012 pronunţată de către Judecătoria Buzău, pe care o casează, în parte, şi rejudecând cauza reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora inculpatul a fost obligat în favoarea părţii vătămate – parte civilă Anton Badea Daniel de la 5000 euro la 2000 euro în echivalent lei la data plăţii efective. Ridică sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 11.11.2011 şi pusă în aplicare prin procesul verbal încheiat la 05.12.2011, îndreptat prin procesul verbal din 06.12.2011 asupra terenului în suprafaţă de 600 m2 şi a imobilului casă de locuit în suprafaţă de 500,46 m2 situat în mun. Buzău, str. Democraţiei nr. 69, jud. Buzău, menţinând măsura asiguratorie asupra autoturismului marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare BZ 06 XDD şi a motocicletei Yamaha cu nr. BZ 20 MNI. Respinge, ca nefondat, recursul părţii civile MATEI FLORIN împotriva aceleiaşi hotărâri. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă recurentul parte civilă la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.12.2012.

Tot la Curtea de Apel Ploieşti Nissan a făcut recurs în ceea ce priveşte ridicarea controlului judiciar menţionând că voia să se deplaseze cu maşina la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. Magistraţii au admis la acea dată recursul dar se pare că Nissan a încălcat prevederile dispuse de judecători, prin urmare a fost dispusă încarcerarea sa în această seară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here