Echipa din Crâng se confruntă cu noi cazuri de coronavirus. În urma testelor efectuate înainte de partida de azi din campionat, trei fotbaliști au fost diagnosticați cu COVID.

„Sport Club Municipal Gloria Buzău anunță că, din nefericire, în urma efectuării testelor pentru SARS-CoV-2, a reieșit că trei dintre sportivii secției fotbal, Dragoș Huiban, Adi Marian Chică-Roșă și Marius Ioniță, au fost depistați pozitiv.

Imediat a fost instituit protocolul pentru astfel de cazuri. Situația celor trei a fost comunicată atât Direcției de Sănătate Publică Buzău, cât și Federației Române de Fotbal.

Deși cei trei nu vor fi prezenți în meciul de astăzi, de la ora 17:00, împotriva celor de la FC Petrolul Ploiești, echipa noastră promite un joc frumos, de care suporterii să fie mândri.

Le ținem pumnii și vă învităm să le fiți alături, deoarece partida va fi televizată de către Digisport, Telekom Sport si LOOK TV.

Vă mulțumim!” , se precizează într-un comunicat de presă semnat de directorul clubului, Ion Cazan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here