Astăzi, 19.04.2018, orele 9,00, a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău o întâlnire între reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean Buzău, Primăriei municipiului Buzău, Primăriei comunei Mărăcineni, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, Secţiei Drumuri Naţionale Buzău, societăţii constructoare S.C. FREYROM S.A. Bucureşti şi dirigintele de şantier, având ca obiect stabilirea principalelor repere ce trebuie realizate pentru închiderea podului metalic de la Mărăcineni.
În urma discuţiilor purtate, s-au stabilit activităţile premergătoare ce vor fi efectuate până la închiderea podului, respectiv:
– desfiinţarea scuarului ce separă sensurile de circulaţie din imediata vecinătate a podului;
– atenuarea diferenţei de nivel dintre sensuri la intrarea pe pod;
– realizarea lucrărilor de racordare a DJ 203 K la DN 2 E 85;
– semaforizarea (montarea a 5 semafoare);
– asigurarea marcajelor şi indicatoarelor de semnalizare, inclusiv a celor de restricţie de tonaj;
– montarea balizelor pe axul drumului.
Toate aceste lucrări premergătoare operaţiunii de închidere a podului şi începere a lucrărilor de întreţinere periodică la pod se vor efectua până duminică, 22 aprilie, orele 24,00.
Începând cu această oră, se preconizează ca podul metalic să fie închis, iar în cursul zilei de luni, 23.04.2018, se va monta instalaţia de iluminat, pentru ca lucrările de execuţie să se defăşoare şi pe timpul nopţii.
Scopul întâlnirii a vizat şi interconectarea instituţiilor publice, autorităţilor publice şi agenţilor economici cu atribuţii, astfel încât, relaţionarea bună dintre acestea să asigure, pe de o parte, realizarea în termen a măsurilor la care am făcut referire anterior, precum şi a evita orice situaţii neprevăzute ce pot interveni şi influenţa derularea proiectului sau fluenţa traficului pe drumul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here