serban2
Un funcționar din Primăria Buzău a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese. Este vorba despre Emil Şerban, şef al Serviciului de Administrare a Fondului Locativ din Palatul Comunal, el făcându-se vinovat că i-ar fi dat ilegal fiului său un apartament într-un bloc ANL.
Magistrații de la Judecătoria Buzău l-au condamnat inițial pe funcționarul din Primărie la un an de închisoare cu suspendare, acesta a făcut apel, apel respins acum de magistrații de la Curtea de Apel Ploiești. Deși condamnat definitiv, Emil Șerban continuă să lucreze în Primăria Buzău, întrucât pedeapsa nu este una privativă de libertate. Moral, omul nu ar mai avea ce căuta în Palatul Comunal după o asemenea faptă.
Mai mult decît atât și strigător la cer este faptul că deși s-a demonstrat că Șerban i-a atribuit ilegal fiului său un apartament ANL, fiind și condamnat pentru această faptă, locuința este în continuare în posesia acestuia, oficialii din Primăria Buzău spunând că situația este în curs de analiză și doar la finalul verificărilor va putea fi luată o măsură legală.
ÎN anul 2014, Emil Şerban, şeful serviciului Administrare Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru conflict de interese. Mai precis, funcţionarul ar fi decis ca un apartament ANL să-i fie închiriat chiar fiului său.
Conform rechizitoriului procuorilor, Emil Şerban, ”în dubla sa calitate de secretar tehnic al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Consiliului Local al Municipiului Buzău şi şef al Serviciului Administrativ Fond Locativ, a opinat în sensul îndeplinirii condiţiilor legale de repartizare a unei locuinţe ANL vacante, de către fiul său (semnatarul unei cereri soluţionate peste rând), opinii pe care le-a susţinut în cadrul şedinţei din data de 19 ianuarie 2012, a Comisiei mai sus enunţate. Ulterior, inculpatul a semnat contractul de închiriere şi a vizat procesul-verbal de predare-primire a respectivei locuinţe”. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că cererea dezbătută în şedinţa din 19 ianuarie 2012 nu putea ajunge la comisia mai sus menţionată, întrucât obiectul solicitării îl constituia repartizarea unei locuinţe ANL noi şi nu pentru una rămasă vacantă, context în care inculpatul s-a implicat personal în înregistrarea unei noi cereri direct la Primăria Municipiului Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.