images8Al cincilea dosar penal pentru munca la negru. Inspectorii de muncă au descoperit la un proprietar de animale din zona C.A. Rosetti nici mai mult nici mai puţin de 7 persoane care munceau fără forme legale. Potrivit inspectorului şef al ITM Buzău, Cici Manolescu au fost făcute toate documentele premergătoare începerii urmăririi penale deoarece folosirea a mai mult de 5 persoane la muncă este infracţiune. Până acum, de la modificarea codului muncii, în judeţul Buzău s-au făcut 5 dosare penale pentru folosirea angajaţilor fără forme legale. Inspecţia Muncii a deschis şi o linie telefonică gratuită pentru sesizări privind munca fără forme legale, aceasta fiind accesibilă apelanţilor prin intermediul numărului 0800 868 622. Funcţionarea serviciului va fi asigurată de luni până vineri, între orele 8.30 şi 16.30, apelurile putând fi realizate din reţele fixe. Operatorii vor transmite către apelanţi informaţii generale, specifice legislaţiei muncii. În cazul reclamaţiilor privind munca la negru este necesar să se precizeze denumirea societăţii, sediul social sau locul unde se desfăşoară activitatea fără forme legale de angajare. Punerea în funcţiune a unei astfel de linii telefonice face parte din obiectivul asumat de Inspecţia Muncii, de prevenire a muncii nedeclarate. Acesta este stabilit în Planul naţional de punere în aplicare a Strategiei Naţionale de reducere a incidenţei muncii nedeclarate pentru perioada 2010 – 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here