Astăzi, un râmnicean a fost introdus cu forța în carantină, la Tabăra Poiana Pinului, după ce a fost reclamat de vecini că a venit din Italia, dar nu s-a autoizolat la domiciliu.

Sesizate, autoritățile au făcut o anchetă, iar bărbatul le-a declarat că e șofer de TIR, categorie profesională care trebuie verificată medical la graniță și care, fără aviz epidemiologic, nu mai poate circula cu autovehiculul. Numai că Poliția a descoperit că râmniceanul nu deține permis auto necesar conducătorilor de TIR-uri. Minciuna, dar mai ales faptul că a revenit din Italia, zonă roșie de COVID-19, au determinat autoritățile să îl ridice pe individ și să îl ducă în carantină, la Tabăra Școlară Poiana Pinului, acolo unde se află și alte persoane revenite din Italia. Bărbatul a fost transportat cu o autospecială SMURD, sub escorta jandarmilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here