Mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău au intervenit într-o operațiune de salvare a unui tânăr, în localitatea Smeeni. Bărbatul săpa o fosă septică, iar la un moment dat s-a produs o surpare și a fost îngropat de un mal de pământ de câțiva metri. Alături de echipaje ISU se acționează și cu un buldoexcavator de la primărie. De asemenea, la fața locului, sunt prezente echipaje medicale cu ambulanță. Se fac eforturi disperate pentru ca bărbatul îngropat sub malul de pământ să fie scos la suprafață și salvat.

UPDATE Tânărul de 18 ani a fost scos de sub pământ după aproape două ore și a fost preluat de un echipaj de ambulanță, care a început să îl resusciteze. Tânărul nu prezintă semne vitale, însă medicii fac eforturi pentru a-l readuce la viață.

UPDATE Din păcate, eforturile medicilor au fost zadarnice și după 45 de minute de resuscitare, a fost declarat decesul tânărului. Acesta era din Valea Salciei și fusese angajat de un localnic din Smeeni să îi sape fosa septică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here