Accidentul mortal de astăzi dimineaţă a avut loc pe raza localităţii Cioranca. Victima este un bătrân de 79 de ani, din satul Cârligu, care plecase de acasă cu noaptea-n cap, puţin după ora 4.00, spunând că merge le şosea unde trebuia să se întâlnească cu cineva pentru a-i da o pompă de apă. A plecat din satul Cârligu, unde locuia, către şoseaua spre Bucureşti. Avea la el o lanternă şi o geantă din rafie în care se afla pompa. În jurul orei 5.30, a fost însă accidentat mortal de o autoutilitară condusă de un şofer din Galaţi care se îndrepta spre Bucureşti pentru a se aproviziona cu marfă din complexele en-gros de la marginea Capitalei. Şoferul le-a relatat poliţiştilor că nu l-a văzut pe batrân şi că pur şi simplu s-a trezit cu acesta în faţa maşinii, la mică distanţă, şi i-a fost imposibil să evite lovirea acestuia.

Potrivit soţiei bătrânului, cel cu care trebuia să se întâlnească, urma să vină cu o maşină dinspre Buzău, iar bătrânul s-a aşezat pe marginea drumului, aşteptându-l să apară. Pentru că afară începuse să se lumineze, omul a stins lanterna pe care o avea cu el şi a băgat-o în buzunar fără să se gândească la faptul că lumina acesteia l-ar fi făcut oarecum mai vizibil pentru şoferii care treceau pe şosea. 

Bătrânul i-a apărut însă brusc în faţă şoferului, iar acesta nu a putut evita impactul, lovindu-l în plin pe batrân cu partea dreapta faţă a maşinii. Impactul a fost atât de puternic încât unul din pantofii victimei s-a rupt iar lanterna dion plastic pe care acesta o avea în buzunar a fost spartă în sute de cioburi. Batrânul a fost târăt câţiva metri şi apoi proiectat în şanţul de pe marginea drumului, geanta de rafie pe care o ţinea în mână, rămânând înfiptă în botul maşinii. Bătrânul a murit pe loc ca urmare a numeroaselor traumatisme suferite.

Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili dacă victima se afla pe carosabil său pe marginea drumului în momentul accidentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here