În următoarele două săptămâni, vremea va fi deosebit de caldă, temperaturile cresc până la 34 de grade, însă instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), valabilă până pe 2 iulie, vremea se va încălzi, iar media valorilor maxime va ajunge în jur de 32 de grade. În 22 iunie se va produce o uşoară răcorire, această medie urmând a fi de 28…29 de grade. În perioada 23 – 29 iunie vremea va deveni călduroasă, chiar caniculară în zonele de câmpie, cu o medie regională a valorilor maxime de temperatură de 33…34 de grade.

Spre sfârşitul intervalului de prognoză, temperatura va marca o uşoară scădere, până spre medii ale temperaturilor maxime în jur de 30 de grade. Media temperaturilor minime va fi în creştere, astfel încât în intervalul 24…30 iunie se vor atinge valori de 17…18 grade, dar ulterior şi acestea vor scădea uşor spre 15 grade. În intervalele 22 – 23 iunie şi 28 iunie – 2 iulie va fi mai ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi local cantităţi de apă mai însemnate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here