Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu se bucură, din Rai, după trei veacuri de la martiriul său de pe malul Bosforului. Un musulman a fost creștinat în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României. Naș i-a fost preotul care l-a botezat, parohul ctitoriei brâncovenești dr. Emil Cărămizaru. Pe libanezul Abdul Nasser îl cheamă, de patru ani, Nicolae.

Abed, cum îi zic prietenii lui Alwan Abdul Nasser, are 45 de ani şi s-a născut la Beirut. Destinul său, până la un punct, nu diferă cu mult de al altor arabi care s-au însurat cu românce. Atât doar că nu ea s-a convertit la Islam şi s-a dus după el în Liban, ci el s-a botezat ortodox și s-a stabilit în România, într-un sat de lângă Buzău, potrivit evz.ro.

„Am cunoscut-o pe Gabriela în Liban. Ea era ospătăriţă şi eu bodyguard la un parlamentar libanez”, se emoţionează uriaşul cu alură de luptător.

S-au plăcut şi s-au luat. Abed provenea dintr- o familie cu cinci băieţi şi trei fete. Acum e şi el tată de opt copii, dar invers. Gabriela i-a făcut cinci fete şi trei băieţi! În 1994, cei doi au venit prima oară, împreună, în România. Au stat la noi un an și ceva, dar s-au întors în Liban. Acolo, el câştiga mai mult.

„În 2002, Gabi s-a întors acasă cu primii noştri doi copii. Se îmbolnăvise socrămea…”, oftează Nicolae, fost Abdul. O perioadă a făcut naveta, dar naveta Beirut-Buzău era prea scumpă: „Soacră- mea s-a rugat la Dumnezeu să nu moară până nu vin de tot aici…”. A venit şi a devenit creştin ortodox.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here