PSD municipiuLa conferina municipală a PSD desfăşurată ieri, Constantin Boşcodeală a făcut o declaratie legată de dosarul Gloria, în care este cercetat pentru abuz în serviciu. În prezent, se judecă apelul împotriva sentinţei prin care a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Boşcodeală a afirmat că în dosar, unul dintre martorii citaţi ar fi fost ameninţat de procurori, şi a scris declaraţia după dictare. „ La Curtea de Apel Braşov a început procesul legat de Gloria. Prima înfăţişare cu judecată a fost în cursul zilei de marţi, când au fost audiaţi doi martori. Lucrurile pentru mine au căpătat o importanţă deosebită pentru că am fost foarte atent de data aceasta. Martorii au declarat ce au făcut şi toate lucrurile sunt în favoarea mea. Unul dintre martori a declarat că a fost ameninţat de procurori ca să scrie ce trebuie şi a scris după dictare. Lucrurile astea au fost consemnate în şedinţa de acolo”, a afirmat Constantin Boşcodeală.
La termenul de săptămâna aceasta de la Curtea de Apel Braşov, în dosarul Gloria au fost audiate în calitate de martori Verginia Ionescu şi Roxelana Radu, ambele angajate ale Primăriei. La termenul următor, din 13 octombrie urmează să fie citaţi Dan Tuplan şi Ion Gegea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here