cros
Consiliul Județean Buzău organizează, sâmbătă, 2 mai, o serie de competiții sportive, destinate tinerilor din clasele V-XII, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului.

Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău.

”Foarte mulți tineri, în ziua de astăzi, au o viață sedentară, nu mai socializează și își petrec timpul liber în fața calculatorului și în fața televizorului. Am vrea să îi încurajăm să practice sport, să iasă din casă, să socializeze, pentru a avea o viață sănătoasă și împlinită. De aceea, chiar de ziua lor, a tinerilor, ne adresăm acestora și le propupunem o alternativă de petrecere a timpului liber, respectiv să facă sport. Vor vedea că se pot distra și își pot face prieteni. Iar efectele se vor vedea pe termen lung”, a declarat Petre Emanoil Neagu, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău.

Astfel, în data menționată, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu se vor desfășura, pe categorii de vârstă, probe de cros, concursuri de street-ball și, la Galleria Mall, o competiție de șah.

Câștigătorii acestor concursuri vor primi diplome, trofee și premii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here