victor pontaLiderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referindu-se la demisia lui Victor Mocanu din partid şi la anunţul acestuia privind candidatura sa ca independent la CJ Buzău, că nu este fericit de soluţia la care s-a ajuns şi că important este ca la CJ să nu câştige Cezar Preda.

„Aşa cum am anunţat, nu sunt fericit de soluţia la care s-a ajuns. Aş fi considerat că era mai bine ca PSD să aibă candidatul la judeţ, dar aşa s-a negociat în USL şi eu ţin la negocierea din USL, chiar dacă PSD a pierdut judeţul”, a spus Ponta.

El a precizat că este mulţumit de candidatul PSD la Primăria Buzău, Constantin Boşcodeală, pe care se bazează.

„Eu sunt mulţumit de Constantin Boşcodeală, care este candidat, este preşedinte de organizaţie şi este omul pe care eu mă bazez la Buzău”, a spus Ponta.

El a precizat că la Buzău este important ca democrat-liberalul Cezar Preda să nu câştige preşedinţia Consiliului Judeţean.

„La primărie nu se pune problema, dar la CJ important e să nu câştige Cezar Preda”, a spus Ponta.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, a anunţat, miercuri, că demisionează din PSD pentru a putea candida ca independent în vederea obţinerii unui nou mandat, în condiţiile în care USL l-a desemnat drept candidat la şefia CJ pe senatorul liberal Cristi Bîgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here