Selecţionata Buzăului a câştigat meciul împotriva reprezentantei regionale a Irlandei – Region 2, scor 2-1, în cadrul grupei a II-a din cadrul  fazei intermediare a UEFA Region’s Cup.

Golurile selecţionatei antrenate de Gabriel Ibriş au fost înscrise de Ioniţă, în minutul 50, şi Modruz, care a marcat la a doua atingere de minge. Pentru irlandezi a înscris Kelly în minutul 87. În urma meciurilor disputate ieri seară, pe stadionul „Gloria” din Buzău, selecţionata tricoloră este liderul grupei a II-a, cu trei puncte, urmată de reprezentativele Angliei şi Slovaciei, cu 1 punct, după ce au remizat în primul meci al zilei, scor 2-2.

La turneul final se vor califica doar ocupantele primului loc din cele opt grupe intermediare. Aflată la ediţia cu numărul 11, UEFA Regions Cup este o competiţie dedicată echipelor practicante de fotbal amator, organizată de UEFA. Gazda turneului final va fi selectată de către forul european din rândul celor 8 echipe care vor obţine calificarea. Turneul este programat în vara anului viitor. Cele 8 echipe care se vor califica la turneul final vor fi împărţite în două grupe de câte 4. Cele două formaţii care vor câştiga grupa din care fac parte se vor întâlni în finala competiţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here