Gabriela Toma lucra ca asistent medical în Spitalul Judeţean. Însă din cauza salariului mic s-a hotărât să plece la muncă în Italia pentru ca ea şi familia sa să se poată descurca mai bine. A găsit liber un post de recepţionar şi în decembrie anul trecut a plecat pentru o perioadă de 5 luni. Când a ajuns la noul său loc de muncă, a constatat că de fapt trebuie să facă orice fel de activitate în respectivul hotel, nu doar cea legată de primirea şi înregistrarea clienţilor. Ba mai mult, nici măcar salariul nu era acelaşi despre care vorbise înainte să plece din ţară. A ajuns să lucreze aproape continuu astfel încât s-a îmbolnăvit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Şi de parcă munca grea nu era de-ajuns, Gabriela s-a lovit şi de avansurile şefului ei, un bărbat de 65 de ani, italian. Pentru că nu i-a răspuns avansurilor, viaţa Gabrielei a devenit un coşmar, fiindu-i teamă şi să doarmă noaptea în camera sa. A cerut ajutorul Ambasadei, apoi a Consulatului şi a fost sfătuită să plece de acolo, însă nu avea niciun ban. În cele din urmă a primit ajutor de la o persoană pe care nu a cunoscut-o niciodată şi care i-a trimis banii necesari pentru a scăpa din acel coşmar. Acum însă Gabriela Toma pleacă din nou la muncă în Italia, convinsă că nu va mai păţi a doua oară aceleaşi lucruri, mai ales acum că ştie cum se procedează în astfel de situaţii. Femeia este hotărâtă să deschidă şi o asociaţie care să ajute persoanele care au traversat situaţii similare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here