Un buzoian a fost săltat de jandarmi, ieri, de pe strada Viilor, după ce a intrat într-un conflict cu un echipaj aflat în patrulare. Bărbatul s-a ales și cu o amendă de 11.300 de lei.

Incidentul a fost filmat și postat apoi pe facebook de un vecin, care a reclamat că, la mijloc, ar fi vorba despre un abuz. Cu toate acestea, oficialii Jandarmeriei buzoiene au venit cu lămuriri despre evenimentul de ieri, precizând că individul era sub influența alcoolului, nu își justifica prezența în zonă, a refuzat să se legitimeze și a început să îi înjure pe jandarmi, încercând chiar să fugă de ei, motiv pentru care echipajul a procedat la imobilizarea bărbatului și conducerea la sediul IJJ Buzău.

În data de 22.04.2020, in jurul orelor 18:30, un echipaj de jandarmerie a observat, pe str. Viilor din municipiul Buzău, un bărbat, în timp ce consuma băuturi alcoolice, neputând justifica prezența în spațiul public conform ordonanțelor militare. Persoana în cauză a refuzat să dea detalii în vederea stabilirii identității sale, la solicitările repetate ale membrilor echipajului acesta având un comportament sfidător și jignitor, la un anumit moment încercand să plece și să intre într-o curte, în scopul sustragerii de la aplicarea măsurilor legale.
Jandarmii l-au imobilizat și l-au condus la sediul IJJ Buzau în vederea stabilirii identității. După stabilirea identității, bărbatul a fost amendat cu 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor Ordonantei Militare nr. 3/2020 și cu 1.300 lei pentru consumul de bauturi alcoolice în locuri publice și refuzul de a da date în vederea stabilirii identității.
Vom acționa ferm, de fiecare dată când vom constata încălcări ale regulilor stabilite pentru siguranța comunității.„, se menționează într-o informare de presă a Jandarmeriei buzoiene, pe marginea incidentului de ieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here