Recent întors dintr-o vizită în Grecia, deputatul democrat Cezar Preda a dezvăluit astăzi, într-o conferință de presă, secretul ca PDL să câștige alegerile în Capitală. În opinia acestuia, actualii primari de sector, dar și primarul general al Capitalei, nu ar trebui să aibă nicio șansă în fața noii conduceri a PDL.

Cezar Preda a subliniat faptul că au fost înlăturați cei care au adus voturi pentru PDL la alegerile trecute, și înlocuiți cu oameni noi, care nu au experiența bătăliilor electorale.

Într-o notă ironică Preda a declarat ca Elena Udrea este candidatul cel mai bun pe care îl are PDL pentru a câștiga Primăria Capitalei.

Nota de ironie a continuat și când a venit vorba despre primăriile de sector. Așa se face că Theodor Paleologu, Monica Macovei sau Teodor Baconschi ar trebui să câștige detașat în fața actualilor primari Marian Vanghelie, Cristian Popescu “Piedone” sau Neculai Onțanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here