Prezent aseară la Buzău, imediat după consultările de la Cotroceni, preşedintele PNL Crin Antonescu, a catalogat ca fiind „fără precedent, ciudat, ieşit din comun şi special” gestul preşedintelui Traian Băsescu de a nu da mâna cu membrii USL cu care s-a întâlnit.

Liderul liberal a susținut că discuțiile cu Traian Băsescu au fost dure „politic”, însă a remarcat o deschidere din partea președintelui când a venit vorba de dispariția guvernului Boc.

„Domnul Ponta i-a prezentat propunerile noastre şi asupra lor s-a discutat serios, de această dată s-a discutat serios, mai ales asupra celor care presupuneau disparitia Guvernului Boc. Nu stiu de ce, a fost mai deschis ca altă dată”, a afirmat Antonescu.

Schimbul de replici mai dure a fost în momentul în care liberalul i-a spus președintelui că patronează un sistem corupt, replica acestuia fiind că şi politicienii sunt corupţi.

„Ne-am gândit că ar putea avea loc chiar bruscări fizice, nu era presă acolo, nu era nimic. Ne uitam îngrijoraţi, până la urmă l-am văzut pe domnul Turcan şi o doamnă – altă doamnă, nu aceea – care era paşnică. Nu au fost incidente, au existat niste schimburi mai dure, politic. În deschiderea discuţiei pe subiectul pentru care ne invitase, respectiv iminentul acord fiscal, pentru că el nu există, şi aderarea României la acord, în introducere i-am cerut permisiunea, în calitate de liberal destul de vechi, să fac câteva consideraţii şi să vorbim despre reforma statului. În România de trei ani statul social care a fost demolat, nimicit, nu a fost înlocuit cu statul performant decât la propagandă şi filaj, ci a fost înlocuit cu un stat mai clientalar şi mai corupt ca niciodată. Sub conducerea politică a domnului Băsescu, sub protecţia lui, ţara e jefuită de un grup de oameni care fură tot, bani publici, voturi, primari, oameni supăraţi. L-am întrebat când începe austeritatea pentru clienţii lor, pentru hoţi, iar la asta Băsescu a obiectat că şi pe noi, politicienii, ne consideră corupţi. L-am întrebat dacă ne consideră pe noi corupţi şi dacă are dovezi să se ducă la domnul Morar, să facă cunoştinţă cu el şi să rezolve problema”, a mai declarat Crin Antonescu.

Liderul liberal a mai declarat că acordul cu UE pe care trebuie România trebuie să și-l asume trebuie întâi negociat, așa cum o fac deja alte țări. “I-am cerut președintelui să dea un ordin, ceva, la propagandiști, sau lui Emil Boc să înceteze deja cu daciada asta care a început de când s-a întors: cine nu semnează acordul e dușmanul poporului. Poate Boc nu a aflat că încă nici nu există un acord. L-am rugat să îi informeze pe Boc și pe Oprea, că aștia ne calcă în picioare, ne mobilizează pe toți.  (…) România trebuie să se ducă să negocieze totuși nuanțe în acest acord, pentru că nu noi credem că interesele României de dezvoltare economică sunt servite foarte bine de un asemenea acord. Sunt oameni care pun clauze. Țări comparabile cu România, cum ar fi Cehia, Ungaria, Letonia, care încearcă deja să negocieze acest acord. Pentru că dacă ne imaginăm că rămânem cu mândria că președintele nostru a fost unul dintre cei 27 care le-a impus reguli severe francezilor, ne înșelăm. Dacă francezii vor depăși deficitul, s-a stabilit ce se va întâmpla: este o discuție la nivelul șefilor de state din zona euro, care decid dacă pot fi iertați sau nu. Dacă se depășește deficitul în România, aceeași șefi de state din zona euro decid același lucru”, a mai adăugat Antonescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here