Imagini incredibile ieri după amiază în judeţul Buzău. Localnicii din Boldu s-au băgat până la gât în nămol doar că să pună mâna pe câțiva pești. Asta după ce iazul de la marginea satului a fost secat, pentru că proprietarii acestuia au intrat in litigiu, iar tone de pește au rămas pe fundul lacului. Toată scena a durat câteva ore s-a petrecut sub ochii unuia dintre proprietarii fermei piscicole.

Deși afară erau doar câteva grade peste zero, localnicii au renunțat la haine și au intrat în mâlul adânc de peste jumătate de metru. Zeci de oamenii s-au strâns pe malul bălții în speranța că vor reuși să adune câțiva pești.
În doar câteva ore localnicii au reușit să strângă aproape 5 tone de pește, paguba creată fiind de peste 150 de mii de lei.

Balta de pescuit din Boldu face obiectul unui litigiu între doi foşti asociaţi, unul, proprietar al iazului, iar celălalt, prorpietar peste peşti. Unul dintre ei s-a supărat şi a eliberat apa din baltă, prin gurile de scurgere, către pâraiele din apropiere, cu peşti cu tot. Apa din balta Boldu a dispărut în numai 24 de ore. Acum, asociatul păgubit vrea să îl acţioneze în instanţă pe cel care a deschis gurile de scurgere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here