Simbolul luptei pentru o ţară democratică, ” Flacăra Democraţiei”, a doua, a fost adusă aseară în centrul Buzăului. Tinerii democrat liberali au preluat-o de la colegii din Vrancea, la limita de judeţ la ora stabilită, 19. După un marş pe străzile din Rm Sărat, Flacăra a ajuns la marginea Buzăului. Pe podul de la Mărăcineni , „podul lui Băsescu”, flacăra a fost purtată de tineri cu entuziasm în pofida vântului puternic care a pus nenumărate piedici. Şoferii care se aflau în trafic la acea oră au claxonat în semn de respect coloana tinerilor democrat-liberali. Odată ajunsă în centrul Buzăului , Flacăra Democraţiei a poposit pe platoul Dacia unde mai mulţi buzoieni s-au adunat şi au aplaudat mesagerii. Cel care a adus simbolul democraţiei în Buzău, George Georgescu a precizat că flacăra s-a stins de mai multe ori însă acest lucru dă de înţeles că pentru democraţie trebuie să lupţi. Tot purtătorul flăcării a mai spus că a rămas plăcut surprins de atitudinea şoferilor care au claxonat admirativ şi de faptul că în pofida „culorii roşii’ pe care o are judeţul nostru nu au existat niciun fel de piedici din partea adeversarilor politici de la putere. Preşedintele organizaţiei de tineret a PD-L , Eliza Panait a declarat la rându-i că lipsa ostilităţii politicienilor care au altă opinie decât cea democrat-liberală poate fi o dovadă de bun simţ şi de ce nu chiar de domnie. Flacăra Democraţiei va fi purtată astăzi pe străzile municipiului , după care va ajunge în localităţile de pe Drumul Vinului şi apoi va fi predată tinerilor democrat liberali din Prahova. Schimbul de ştafetă va fi la graniţa celor două judeţe, undeva în jurul orei 19. Flacăra Democraţiei a fost aprinsă de preşedintele suspendat Traian Băsescu pe 14 iulie la Cluj, unde a fost organizat primul miting de amploare pentru susţinerea sa. Duminică seara primarul liberal al oraşului Orşova, Ion Manea a luat flacăra de la tânrul care o purta şi a aruncat-o într-un canal al Dunării. Prşedintele a comentat incidentul spunând că : „se vor aprinde foarte multe flăcări ale democraţiei zilele acestea”.