Aveți grijă în ce mașină vă urcați atunci când aveți nevoie de un taxi! Un control al polițiștilor de la rutieră împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român a scos la iveală faptul că aproape jumătate dintre taxiurile verificate au fost descoperite cu nereguli. Mai mult decât atât, un șofer de taxi a fost prins băut la volan.

Poliţiştii rutieri, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român, au controlat ieri 68 de autovehicule, iar ca urmare a neregulilor constatate au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 pentru defecţiuni tehnice, 8 pentru alte abateri la regimul circulaţiei şi 16 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (ex: aparate de taxat cu verificarea metrologică expirată, lipsa atestatului de la bordul autovehiculului, neafişarea tarifelor în interior şi pe portierele autovehiculului, utilizarea autovehiculului fără a avea pe cupolă lampa taxi etc.).

Totodată, au fost reţinute două permise de conducere pentru alcool şi defecţiuni grave la sistemul de frânare şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

Taximetristul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice – un buzoian de 47 de ani – a fost depistat la scurt timp de la declanşarea acţiunii, iar în urma testării efectuată cu aparatul „Drager”, poliţiştii au stabilit că avea 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here