Sora jandarmului cercetat pentru lovirea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, Mihaela Burnel, a fost condamnată penal după ce a lovit un elev în timpul orei de geografie.

Profesoara Mihaela Burnel avea in anul şcolar 2014-2015, 25 de ani şi preda geografia la Şcoala din localitatea buzoiană Padina.

În timpul unei ore, l-a bătut, în faţa celorlaţi copii, pe un elev care se plimba prin clasă. După ce au aflat ce i s-a întâmplat fiului lor, părinţii au sunat la 112, întrucât copilul se simţea rău. După vizita la spital de unde au obţinut şi un certificat medico-legal, părinţii au mers la Poliţie şi au depus o plângere împotriva profesoarei Mihaela Burnel, sora jandarmului anchetat de superiori pentru comportament abuziv în timpul protestelor care au avut loc la Bucureşti pe 20 ianuarie.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a trimis-o în judecată pe profesoară, iar instanţa a condamnat-o, pe 28 septembrie 2016, la 6 luni închisoare cu suspendarea executării şi un termen de supraveghere de doi ani în luna septembrie a anului 2016, pentru purtare abuzivă.

”În baza disp.art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul BURNEL MIHAELA, împotriva sentinţei penale nr.89/28 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Pogoanele. În temeiul disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelanta – inculpată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Dispune plata sumei de 195 lei, onorariu avocat din oficiu pentru intimata – persoană vătămată Bălan Daniel Iulian, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 25 noiembrie 2016.”

Cu toate acestea, profesoara a continuat să predea la şcoala din Padina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here