sinod1Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl va alege astăzi pe noul arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei. Lucrările şedinţei vor avea loc la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române vor participa, în deschidere, la o slujbă de Te Deum.

La începutul acestei şedinţe sinodale membrii Sfântului Sinod vor alege prin vot secret pe noul ierarh titular în postul vacant de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei în urma trecerii la Domnul a vrednicului de pomenire Părintele Arhiepiscop Epifanie Norocel. În continuare, vor fi analizate teme privind viaţa bisericească între acestea numărându-se mai multe referitoare la intensificarea activităţilor pastoral-misionare, sociale şi catehetice ale Bisericii Ortodoxe Române în ţară şi străinătate”, a declarat Pr. Cons. Constantin Stoica de la Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din Patriarh, toţi mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii eparhioţi, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari şi arhiereii vicari în funcţiune. Sfântul Sinod se întruneşte anual în cel puţin două şedinţe de lucru în perioadele de primăvară şi toamnă, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here