Mutare anticipată de Jurnalul de Buzău. Astăzi, deputatul Adrian Mocanu și-a anunțat demisia din ALDE și revenirea la PMP. Astfel, parlamentarul buzoian mai pune încă o cărămidă la construcția imaginii sale de “traseist” în politică.

M-am alăturat Grupului PMP de la Camera Deputaților. Nu a fost o decizie ușoară. Argumentul principal care a stat la baza acestei decizii este votul politic covârșitor dat în forurile statutare ale ALDE Buzău pentru continuarea unei linii politice de dreapta, coroborat cu alunecarea recentă a conducerii partidului spre PSD și Pro România. Cu Partidul Mișcarea Populară, pe listele căruia am fost ales deputat, buzoienii au certitudinea că va exista măcar un partid care va face opoziție Stângii în județul Buzău.Îi anunț cu această ocazie pe buzoieni că întreaga organizație județeană a ALDE trece la PMP. Odată cu această zi, începem o luptă sinceră , autentică și puternică cu PSD-ul și acoliții săi de la Pro România, care mimează lupta împotriva îndrumătorilor pesediști doar pentru a face majorități după alegeri.Fac un apel la luptă și la coalizare pentru toți cei care s-au săturat de atâția ani de „roșu” în instituțiile publice și în primării. Împreună vom învinge!”, a scris Adrian Mocanu, pe pagina sa de facebook.

În 2016, deputatul buzoian a fost ales pe listele PMP. Anunțul său vine la câteva zile după ce senatorul Dorin Bădulescu și-a dat demisia din ALDE și s-a reînscris, la rându-i, în PMP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here