Validarea consilierilor locali si judeteni pe posturile lasate vacante prin incetarea inainte de termen a mandatului a ocupantilor acestora ar putea fi facuta de judecatoria in a carei raza de competenta se afla administratia publica respectiva, a anuntat prefectul Paul Beganu, in cadrul unei conferinte de presa.
Aceasta in conditiile in care legea privind statutul alesilor locali va fi modificata in sensul discutiilor purtate de ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, cu prefectii, la sfarsitul saptamanii trecute, cu prilejul intalnirii de la Ramnicu Valcea.
In acest fel, spune prefectul Paul Beganu, vor putea fi evitate situatiile in care consilierii refuza sa constate incetarea de drept a mandatului unui coleg al lor caruia i-a fost retras sprijinul politic, iar acesta nu poate fi exclus din consiliu, asa cum s-a intamplat in Consiliul Judetean Buzau, cand a durat luni in sir pentru ca patru consilieri exclusi din Partidul Social Democrat sa poata fi inlocuiti cu supleanti.
„Situatia este cel mai des intalnita in cazul retragerii sprijinului politic catre un anumit consilier, iar consiliul local respectiv nu aproba proiectul de hotarare prin care i se cere sa indeplineasca formalitatea de a constata ca sunt indeplinite conditiile legale ale incetarii mandatului si a validarii unui nou consilier pe acest post”, a declarat prefectul Paul Beganu.
Sursa citata a mai afirmat ca, din discutiile de la Ramnicu Valcea a reiesit necesitatea implicarii primarilor in consiliile locale in acelasi mod in care se implica presedintii consiliilor judetene, care conduc sedintele si au drept de vot, fapt care ar conduce la micsorarea numarului de consilieri locali cu unul.