Handbalistele de la Gloria Buzău au reușit să obțină trei puncte importante în campionat, după victoria de astăzi împotriva liderului Ligii Florilor, Rapid București, astfel că pot spera în continuare la clasarea pe un loc de cupă europeană.
S-a terminat 30 la 25 pentru elevele antrenate de Adrian Chiruț (aflat la al doilea meci pe banca tehnică a echipei buzoiene), după ce la pauză a fost 10 – 8.Jucătoarele de la Gloria au făcut un meci excepțional în fața unei săli pline de spectatori.
Grație reușitei de azi, echipa a urcat pe locul 4 în clasament, la egalitate cu Rm. Vâlcea, formație care are de disputat azi un meci cu lanterna roșie, CSM Deva. Gloria Buzău este la a cincea victorie consecutivă în campionat, după plecarea antrenorului Aurelian Roșca.
La partida din Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” au fost prezenți și președintele Camerei Deputaților, buzoianul Marcel Ciolacu, și primarul Constantin Toma.