ductilUn pachet de 30,464 milioane acţiuni Ductil Buzău (DUCL), reprezentând 16,56% din capitalul social, s-a vândut  pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), prin intermediul a două tranzacţii speciale (negociate în afara pieţei), pentru suma de 33,33 milioane lei (7,5 milioane euro). Transferurile s-au realizat la preţul de 1,094 lei, cu 138% mai mare decât ultima cotaţie de închidere de pe piaţa spot şi dă companiei specializată producţia de electrozi pentru sudură o valoare de piaţă de 201,3 milioane lei (45 milioane euro).Tranzacţia este o surpriză, întrucât un asemenea pachet nu putea fi transferat decât de acţionarul majoritar, italienii de la FRO-Airliquide Welding Italia, care la finele lunii iunie deţineau 72,32% din companie.

Un pachet semnificativ, de 11,71%, era deţinut la jumătea acestui an de fondul american de investiţii Broadhurst Investment Limited.
Restul de aproape 16% era în posesia altor acţionari, cu deţineri mai mici de 5%. Rămâne de văzut cine a vândut acest pachet. Dacă ar fi vorba de un exit al americanilor de la Broadhurst, atunci înseamnă că între timp ei au mai cumpărat de pe piaţă încă 5% din iunie până în prezent. Dar asta nu reiese din volumul total tranzacţionat în această perioadă, care a fost de până într-un milion de acţiuni, adică sub 0,8% din capitalul social.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here