Fostul șef al Fiscului buzoian, Petruș Cârcei a primit o primă sentinţă în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului. judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să îl achite pe Petruș Cârcei pentru unele acuzații și să îl condamne pentru cea cu care a fost trimis în fața judecătorilor. Decizia nu este definitivă.

În baza art. 386 alin(1) C.proc.pen., admite cererea formulată de Ministerul Public şi schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Cîrcei Petruş Octavian, din infracţiunile de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin(1) C.pen. şi compromiterea intereselor justiţiei, prevăzută de art. 277 alin(1) şi (2) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin(2) în infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin(1) C.pen. şi două infracţiuni de compromiterea intereselor justiţiei, prevăzute de art. 277 alin(1) C.pen. şi 277 alin(2) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin(1) C.pen. În baza art. 396 alin(5) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin(1) lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul CÎRCEI PETRUȘ OCTAVIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prevăzută de art. 277 alin (1) C.pen. În baza art. 396 alin. (5) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul CÎRCEI PETRUȘ OCTAVIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prevăzută de art. 277 alin (2) C.pen. În baza art. 269 alin(1) C.pen., condamnă pe inculpatul CÎRCEI PETRUȘ OCTAVIAN, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. În baza art. 67 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin(1) lit. a, b și g- dreptul de a ocupa funcţia de care care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin(1) C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. art. 66 alin(1) lit. a, b și m – dreptul de a ocupa funcţia de care care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii C.pen., pe perioada executării pedepsei principale, ce se va executa în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 91 alin. (1) C.pen. raportat la art. 92 alin. (1) C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 92 alin(3) C.pen. raportat la art. 93 alin(1) C.pen., inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Buzău la datele fixate de consilierul de probaţiune; – va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; – va comunica schimbarea locului de muncă; – va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei; În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Buzău sau S.C. Urbis Serv S.R.L. Buzău. (…) În baza art. 72 alin(1) C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, de la data de 10.08.2016 la 11.08.2016. În baza art. 274 alin (1) C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească suma de 3000 lei, cheltuieli judiciare avansate de Stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare„, se arată în soluția pe scurt dată la Tribunalul București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here