Focarul de gripă apărut în luna februarie la Secţia de la Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a fost închis, după ce timp de şapte zile de la apariţia ultimului caz nu a mai fost înregistrată nicio îmbolnăvire.
Iniţial, gripa a fost confirmată în cazul a 27 de pacienţi. Ulterior, focarul de gripă de la secţia Ojasca a Spitalului de Neurospihiatrie de la Săpoca s-a extins în toate pavilioanele unităţii medicale, numărul bolnavilor dublându-se în doar câteva zile.
De la debutul focarului, în data de 25 februarie, au fost luaţi în evidenţe nu mai puţin de 67 de bolnavi, dintre care 66 de pacienţi dintr-un total de 402 bolnavi. Printre ultimele cazuri se numără şi o infirmieră, care a fost izolată la domiciliu în data de 13 martie, fiind confirmată de către Institutul Cantacuzino cu gripa AH1 tip pdm09. În tot acest timp, au fost recoltate patru probe şi trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, trei dintre ele fiind confirmate cu gripa AH1 tip pdm09. Toţi pacienţii au prezentat forme uşoare şi medii de boală. DSP a dispus o serie de măsuri clare pentru ca gripa să nu se extindă şi în rândul celorlalţi bolnavi, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei suferă de diverse afecţiuni şi, odată contractată boala, ar putea apărea complicaţii. Au fost vaccinate peste o sută de persoane, atât pacienţi, cât şi cadre medicale şi s-a dispus ca personalul sanitar trebuie să poarte măşti de protecţie, la fel bolnavii de gripă.