
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a fostului viceprimar al comunei Gherăseni, Romeo Moise cu calitatea de administrator al S.C. Raal Gaz S.R.L., pe motiv că a deținut această ultimă funcție pe întreaga perioadă a mandatului, respectiv în perioada 24 iunie 2012–24 iunie 2016.
Conform unui comunicat al Agenției Naționale de integritate, Romeo Moise a încălcat astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit d) din Legea nr. 161/2003, care precizează că „funcţia de primar şi viceprimar (…) este incompatibilă cu (…) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.