Săptămâna aceasta, prefectul Daniel Țiclea a mers din nou la cele 6 familii din localitatea Siriu, care și-au pierdut agoniseala de-o viață, în urma unui incendiu de proporții, în urmă cu aproape un an.

,,Reprezentantul Guvernului în teritoriu a vrut să se asigure că cele 6 familii greu încercate încep să-și reia viața normală după ce au beneficiat de spriijn din partea statului român pentru a putea să o ia de la capăt. Cu materialele de construcții alocate din rezerva de stat, oamenii și-au ridicat un acoperiș deasupra capului și au reușit să treacă peste greaua cumpănă de anul trecut. , transmite Biroul de Presă al Prefecturii.

Mă bucur să văd că viața oamenilor se îndreaptă acum către normalitate, iar asta se datorează, în mare măsură, sprijinului consistent oferit de statul român, în cea mai grea încercare a vieții lor. Cu satisfacția lucrului bine făcut, pot spune că am acționat rapid și eficient pentru a sprijini aceste familii și pentru a le reda speranța la o viață normală, ajutând la ridicarea unui cămin care să le asigure siguranță și un trai decent. Dat fiind că parte din modulele utilizate în gestionarea situației de criză de la Siriu, module puse la dispoziția oamenilor imediat după incendiu, au fost eliberate, acestea vor rămâne la dispoziția Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. Containerele vor contribui semnificativ la înființarea punctului I.S.U. Berca, o inițiativă vitală pentru salvarea de vieți și reducerea timpilor de așteptare la intervenții, în cazuri de urgență.

Înființarea unui punct I.S.U. la Berca este o promisiune și, totodată, o mare provocare a mandatului meu de prefect.

Practic, o astfel de stație ar reduce timpii de intervenție, mai ales la incendii, în medie cu 45 minute, pe toate direcțiile din jurul acestui punct, a declarat șeful de la Casa Albă, Daniel Țiclea, care a fost însoțit de subprefectul Gabriel Ilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.