Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău (DRDP Buzău) anunță faptul că, săptămâna aceasta, se va da ordinul de începere a lucrărilor pentru stabilizarea versantului, poe un tronson din DN 10, la Siriu.

,,Drumul Național principal DN 10, caracterizat prin tranzitul de vehicule grele, are o importanță strategică deosebită. Unul dintre principalele obiective propuse de DRDP Buzău pentru perioada următoare este stabilizarea versantului în zonele cu alunecări în imediata apropiere a Barajului Siriu.

În zonele în care se produc căderi de pietre și stânci, DRDP Buzău a întreprins demersurile necesare în vederea punerii în siguranță a drumului național 10. Astfel, săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta), se va da ordinul de începere a lucrărilor pentru stabilizarea versantului pe sectorul de drum curprins între pozițiile kilometrice 80+660 și 80+980.

De asemenea, specialiști din cadrul DRDP Buzău, s-au deplasat în zona Siriu, au verificat versantul și s-au căutat soluții tehnice pentru stabilizare. Astfel, au fost identificate 4 tronsoane pentru care este necesară realizarea unor sisteme de protecție a drumului național împotriva căderilor de stânci prin montarea de plasă încastrată pe versant și plase de retenție pe o lungime totală de peste 500 de metri liniari. Pentru aceste 4 tronsoane, în perioada următoare, se vor întreprinde analize detaliate geologice și tehnice premergătoare lucrărilor din teren., au transmis reprezentanții DRDP Buzău, printr-un comunicat emis zilele trecute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.