Tragedie în urma accidentului rutier produs în această dimineață pe drumul între Maxenu și Smeeni, eveniment în care a fost implicată o autospecială de la ISU Buzău. A fost vorba despre un impact cu un autoturism condus de un tânăr din Smeeni, decedat pe loc.

De asemenea, trei pompieri au fost răniți.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Smeeni către Buzău de către un șofer în vârstă de 24 de ani, din Smeeni și autospeciala Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, care circula din sens opus și la volanul căreia se afla un conducător auto de 35 de ani, din Smeeni.

Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului din Smeeni și rănirea a 3 pompieri, cu vârste între 23 și 38 de ani, aceștia fiind preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.