”Ziua Recoltei” a fost marcată printr-o activitate plină de culoare și de voie bună de preșcolarii și de educatoarele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 9 din orașul Buzău. Micuții au sărbătorit, în straie populare, darul pământului, rodul viilor, al pomilor fructiferi, tot ce are toamna mai frumos și mai bun, în mijlocul lor fiind prezent și prefectul Daniel Țiclea, invitat de organizatori.

Alături de părinți și de cadrele didactice, micuții au preparat bunătăți pentru iarnă, au mustuit struguri, au făcut compot și plăcinte românești cu mere și dovleac. Acțiunea, trăită cu mare bucurie de peste 200 de copii și educatoare, alături de părinții preșcolarilor, parte și ei din tabloul de toamnă, a avut rolul de a-i obișnui pe cei mici cu activitățile gospodărești, de a-i apropia și mai mult de familie.

”Am fost în mijlocul copiilor și al cadrelor didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr.9 din Buzău, pentru a sărbători împreună roadele toamnei. O acțiune organizată, cu mult suflet și implicare, de întregul personal al grădiniței și de părinții prichindeilor, pentru a-i familiariza pe copii cu activitățile gospodărești de toamnă.

Am simțit din plin priceperea doamnelor educatoare, emoțiile constructive cu care au organizat totul, dăruirea lor și dorința de a-i bucura pe cei mici. Consider că a fi un bun educator, pe lângă pregătirea copiilor pentru școală, înseamnă și să semeni iubire, să modelezi suflete, să deschizi minți, să pregătești oameni pentru viață. Astfel de cadre didactice am întâlnit, astăzi, la Grădinița cu Program Prelungit nr.9, iar bucuria cu care copiii au participat la toate aceste activități de toamnă au creat un tablou perfect.

Acesta ar trebui să fie standardul educațional pentru copiii noștri.

Așa trebuie să fie un educator, să dea dovadă de dăruire, empatie, iubire, talent, creativitate, suflet mare și har!

Felicitări, dragi doamne educatoare!

Fiți inspirație și model pentru copilașii noștri!”, a fost mesajul transmis de prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.