Ieri, Moș Crăciun i-a primit la micul dejun pe primii copii, la sediul Teatrului „George Ciprian” și al Muzeului Județean.

„Copiii din județul Buzău au pregătit pentru Moș Craciun cântece și poezii, dar și întrebări despre mici curiozități, cum ar fi: de ce ai barba așa de mare sau dacă moșul primește cadouri de Crăciun!

Ne așteaptă alte 3 zile pline, cu vizitele copiilor de la clasele primare, dar nu numai! 6/7 întâlniri pe zi, 30 de copii într-o întâlnire!
Peste 750 de copii se vor întâlni cu Moș Crăciun anul acesta!
Mulțumim cadrelor didactice pentru sprijin și înțelegere!” , au transmis reprezentanții Teatrului „George Ciprian.”

Evenimentul MIC DEJUN CU MOȘ CRĂCIUN este realizat în parteneriat cu Muzeul Județean Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean.

Copiii sunt așteptați până joi, inclusiv, între orele 9:00 – 12:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.